NOMINALIZARE @ Anuala de Arhitectură 2020
Secțiunea Arhitectura amenajărilor interioare / Rezidențiale
Un apartament gândit într-un stil clasic contemporan pentru o persoană tânără – un spațiu liber și deschis, puțin încărcat, dar ce înglobează toate necesitățile și multe spații de depozitare.
Designul propus urmărește relația dintre materiale/texturi și culori, modul în care se suprapun și se citesc în diferite planuri. Mobilierul custom negru și elementele ritmate verticale din esență de stejar domină spațiul, dar accentele de culoare – verdele (mobilierului de bucătărie și al pereților de accent) sau rozul somon al scaunelor – sunt cele care animă cu adevărat și dau caracter spațiului.
Elemente de decor, corpuri de iluminat sau mici piese de mobilier vin în conturarea stilului clasic contemporan al casei.
Citită într-un plan secund al living-ului, bucătăria se profilează minimalist pe un perete neutru, finisat cu o tencuială decorativă pe baza de ciment, rezistentă la murdărie, integrându-se astfel firesc și natural în decorul și imaginea spațiului de zi.
Cea de-a doua cameră a apartamentului, dormitorul, reia aceleași culori și materiale – negru, verde, lemn, același tip de spațiu bazat pe linii clare și simplitate – un front liber, deschis al patului și un front închis al dulapului pe toată suprafața peretelui de intrare. Folosirea oglinzii la ușile dulapului creează profunzime, dublând imaginea dormitorului.